Principale Stile Di Vita Piloti di u Tempiu di Pietra: U Talentu Mr. Ripoff

Piloti di u Tempiu di Pietra: U Talentu Mr. Ripoff

Chì Filmu Per Vede?
 

U novu album Stone Temple Pilots, Shangri-LA DEE DA (Atlanticu), dumanda a dumanda: Pudete amparà à un vechju cane à strappà novi trucchi? Una volta chì u sughjettu di spezie velenose da parte di ogni indiebot autosufficiente cercendu di mantenelu reale in a corsa à l'oru post-Nirvana, S.T.P., cum'è u radon in u vostru sotterraniu, anu suppurtatu in qualche modu. Un ghjornu ponu ancu supplantà Aerosmith cum'è i grandi vechji poseurs di u hard rock. Dopu, tutti, eccettu uni pochi amari, averanu dimenticatu a disprezza di a banda in u so primu stilu di copping, quandu l'imersonificazione di Eddie Vedder, cantante di Scott Weiland, avìa sentitu passi di Rich Little, è ùn ci era micca una nota, una lettera, un sguardu o un gestu. sti cumpagni anu prupostu chì ùn parianu micca interamente, orribilmente derivati.

Vechju, più sàviu, forse disintossicatu, S.T.P. anu almenu allargatu i so orizonti appropriativi. Calcià droghe è espansione a vostra raccolta di dischi ùn garantisce micca a longevità di a vostra banda, ma Shangri-LA DEE DA hè un principiu prometitore. Ancu se alcune di e canzoni, cumpresu Dumb Love, sò, cum'è Mr. Weiland l'hà dettu, vintage S.T.P. (vale à dì, forse, vintage Alice in Chains), a banda hà benificatu bè da una binge Virgin Megastore. A lista di influenze - da i Beatles à Zeppelin à Todd Rundgren à, secondu u comunicatu stampa di l'album, u pioneru di a bossa-nova Antonio Carlos Jobim - illustra una volta di più a fine linea trà l'ecletticisimu è a prutezzione di e so scumesse.

Dopu parechji ascolti, st'album hà un effettu stranu. A Revulsione pò retrocede leggermente, è pò accade un certu apprezzamentu per a so manipolazione adepta di soni familiari. E donne incinte ponu ancu trattà in modu sicuru A Canzona per dorme, l'oda di Weiland à u so figliolu novu, è i duri di l'era di a Vasolina pudianu truvà sollievu di crisa di mezza età in u travagliu d'uccetta realizatu nantu à a ragazza di rock-boy chì batte Courtney Love in Too Cool Queenie (Hà avutu veru famosu / È hà guadagnatu assai soldi / È ancu alcuni di i so). Agiografia Kurt Cobain disingenuosa (Ùn era micca mezu male / À salvà u mondu) ùn hè micca a sola falsa mossa in sta canzona. I Ghjorni di a Settimana, una spezia di Amici - rigettu di u tema, hè pegadiziu solu à a manera di un unghjulu chì sbocca fora da un quadru di porta. Ma Shangri-LA DEE DA, sapiente è grattante quant'è pussibule, pussede qualchì mumentu di pop-rock genuinu, megliu evidenziati in Wonderful and Bi-Polar Bear. S.T.P. ùn anu mai avutu l'integrità, ma forse anu guadagnatu una certa dignità pruvendu sempre à fà una prova à tutti, avà chì ancu i poseurs anu smessu di lamentà per tutti i poseurs fora.

- Sam Lipsyte

Nuggets II: Vendita Garage

Prima, alcuni fatti riguardanti Nuggets II: Artifatti originali da l'Imperu Britannicu è al di là (Rhino). Cum'è u so predecessore - ellu stessu una versione ampliata di l'epocale 1972 doppiu album di a prima psichedelia americana compilata da Lenny Kaye - hè un scavu di quattru discu di decine di singuli rari da ciò chì apparentemente sò chjamati gruppi di garage-rock da 1964-69. U compitu quì hè di mette in risaltu analoghi internaziunali à i gusti di i Standells. E uniche melodie incluse nant'à sti dischi chì ghjunghjenu in i grafichi quì sò Quatru Ritratti di Matchstick Men è u Easybeats 'Friday on My Mind. A melodia d'apertura, u Tempu di creazione di a Creazione, hè più cunnisciuta cum'è a chjave di Rushmore. È hè quì per a ricunniscenza statale.

Ancu di più cà u punk rock nascente raccoltu nantu à Nuggets I (chì hè statu allargatu in u 1998), i singuli di gruppi di garage-rock britannichi, europei, sudamericani è asiatichi sò fetichizzati da u tippu di malcuntenti chì vedi appesi intornu à a Fiera Discografica WFMU. Sospettu chì questu hà da fà cù cumu u corpus di Nuggets I ùn sia più interamente di i soi: I lavati (o, in quantu à l'abitudini igienichi di sta spezia di cullettori di dischi, i lavati) ponu sapè ciò chì succede cù LA's Music Macchina, dunque si passa à La De Da d'Auckland è Amsterdam's the Zipps. Avà, cù a liberazione di Nuggets II, duveranu cumincià à colpisce i scontri di scambiu in Micronesia.

A cosa strana di Nuggets II hè quantu sunanu e canzone. Hè di rigore per lagnassi cumu e differenze culturali di i paesi sò appiattite da u capitalisimu. Ma l'evidenza prisentata quì suggerisce chì, in l'anni 1960 mai smarriti, l'eredità musicale immediata di i Beatles, Rolling Stones, Who, Kinks e Yardbirds era in gran parte micca quella chì incuraghjia l'heterogeneità, ma l'omogeneità.

Ci hè una mansa di grandi melodie à l'internu, cumprese i Syndicats 'Crawdaddy Simone è I Am Just a Mops da u Giappone The Mops – duie di e canzone più demente di l'epica. U Move I Can Hear the Grass Grow, My Small’s Face di Small Faces è Who Dat di a ghjuria sò sicuri. Qualchidunu di questi quattru dischi di azione rock pura è brutta sembrerebbe terrificante in una festa di u tettu: u garage rock hè più divertente da beie ch'è, per esempiu, musica di ballu intelligente.

Ma si face da dumandassi perchè più di sti gruppi ùn anu micca incorporatu influenze lucali, cum'è Os Mutantes di u Brasile hà fattu via Bat Macuma. Believe me, quattru dischi di R & Neanderthal da parete à parete è psichedelia hè una bella cosa. Ma solu un guasgi certifiable 60's-musicsupremacist ùn truverà micca Nuggets II un pocu annacquendu.

- Rob Kemp

Monacu Thelonious: Etero, Cù Cacciatore

Perchè anu raramente u dirittu nantu à tutta l'òpera arregistrata di un immurtale jazz, i dischi discografici li piaci à rimballà ciò ch'elli anu ottenutu è affirmanu, ancu s'ella hè implicita, chì questa hè l'epoca essenziale di a carriera di l'artistu. In u casu di a nova scatula di trè CD Thelonious Monk, The Columbia Years: 1962-1968, chì seria una rivendicazione. I precedenti Monk boxes - u Blue CD à quattru CD, chì include i so primi registrazioni da u 1947 à u 1952, è a scatula 15-CD Riverside, chì copre da u 1955 à u 1962 - sò a matrice materna di e so cumpusizioni furmalmente ingegnose, vitrine per u so spinoso , approcciu percussivu è cumpletamente sui generis à u pianoforte. (Quelli chì ùn sò micca familiarizati cù a so musica puderanu pruvà à imaginà qualcosa trà Erik Satie è u folk blues.)

A causa di u ritardu trà geniu è ricunniscenza, Monk hà travagliatu in una oscurità relativa nantu à i primi capolavori. U cuntrattu cù Columbia hà signalatu a so ghjunta à u grande tempu è, à u cuntrariu, a so imminente caduta da a grazia critica. Ghjucava sempre maravigliosamente, ma, à u cuntrariu di e variate impostazioni musicali di l'anni passati, s'era stallatu in un groove di quartettu cunfortu è occasionalmente prevedibile cù u so saxofonista tenore, Charlie Rouse. Era, apprezzemu in retrospettiva, versu un ritruvamentu cumpletu da a vita musicale, l'anni 70 silenziosi chì anu precedutu a so morte in u 1982. In un toccu articu, u primu discu di a reedizione principia cù un frammento di quattru secondi di Monk murmurendu, sò famosu. Ùn hè micca una puttana?

Ciò chì rende u gruppu cusì sorprendentemente soddisfacente - cum'è un travagliu di revisionismu storicu è una raccolta di musica brillante - hè ciò chì hè statu sottrattu, micca aghjuntu. Cumpressendu a splutante uscita Columbia di Monk in trè dischi, Orrin Keepnews, u produttore di reedizione è u produttore originale di Monk in Riverside, hà eluditu e ripetizioni è i longhi chì anu fattu Monk di l'anni 60 cusì problematicu. A varietà hè stata mudificata cù successu. Monk sona astutu è ingannevule nantu à i taglii di quartettu in u discu 1 (pruvate Ugly Beauty); brusgiante nantu à Blue Monk, unu di i pezzi di u big-band di u discu 2; è rilassatu è espansivu cù u clarinettistu Pee Wee Russell nantu à un spettaculu di cuncertu di Nutty, da u discu in diretta finale.

Eppuru, a reedizione di Columbia pare destinata à campà à l'ombra di e scatule Blue Note è Riverside. Ma questu, per un album di jazz, hè un locu assai onorevule per esse.

- Ghjiseppu Hooper

I Ramoni: Jive Talkin '

Alcune bande piglianu una carriera sana per arrotondà un sonu, ma micca i Ramones. Cum'è Neu !, l'avianu scundisata da u primu coppiu di battezza in u 1976. Cum'è mostra a recente reedizione di Rhino Records di i so primi quattru LP (Ramones, Leave Home, Rocket to Russia è Road to Ruin, chì includenu diverse demos, singuli è, in un esempiu, un cuncertu sanu), u restu di a so carriera era tuttu di finezza - micca un termini spessu assuciatu à u punk. Chì sò stati tollerati per altri 25 anni hè una prova di a bona vuluntà chì a banda simile à i cartoni animati hà generatu, malgradu i combattimenti è l'iconografia nazista.

S’hè scrittu assai di a parsunalità buffunata di a banda, ma ci vole à cunsiderà di chì ne hè nata: una accettazione cun amore è ironica di a cultura americana Graffiti di i so giovani, chì era stata ridutta à u kiddie Kustom Kar Kommando chì era u Fonz. Cusì tutti i so discorsi di trattamenti di sedazione è di scossa avianu pocu à chì vede cù a rabbia di a cultura punk ch'elli anu generatu; piuttostu, era a so nustalgia di Creature Double Features è Phil Spector. A brevità di e canzone, e copertine di i Cercadori, l'imaghjini di film-mostru-lotta nantu à e so copertine di l'album: tutti indicavanu una credenza curmudgeonly chì non solu i hippies avianu strappatu u più grande periodu di musica, anu ancu da scrive a storia ufficiale –Unu chì tratterebbe tuttu ciò chì i Ramones apprezzavanu cum'è un semplice preludu per un solo di chitarra Richie Blackmore di 14 minuti.

À u principiu di l'anni 70, u rock avia abbracciatu u blues cum'è una forma di autenticità, trasfurmendu u campu di u campu in una colonna sonora per ragazzi bianchi decadenti slithering in a frange di Stevie Nicks. Ma i Ramones eranu primi anti-parrucchieri, nati da a tradizione di band d'arte di New York City di denigrà ciò chì puderia esse cunsideratu cum'è una genuflessione caucasica versu a musica soul (à a quale Nelly Furtado risponde, Meep meep!). In realtà, cù e so giacche di pelle, i tagli di capelli di ciotola è l'enunciazione di Joey Ramone in colla, i Ramones eranu veramente minstrelli di bianchezza. Quand'ellu canta, Sedendu quì in Queens / Manghjà fasgioli fritti / Semu in tutte e riviste / Gulpin 'down Thorazines in We're a Happy Family, da Rocket à Russia (u so album u più forte), sò una faccia pallida Sottobicchieri per u Lower East Side, sceglienu u bravu mook nantu à i vestiti di scimmia.

I Coasters eranu i Bamboozled di a so ghjurnata - Afro-Americani chì affrontavanu e parolle di un coppiu di sumeri saggi bianchi. Ma micca solu i Ramones si ghjucavanu à u scherzu; u punk rock ch'elli anu inventatu era l'unicu generu musicale à esse natu ironicu, ghjè per quessa chì a so basa di fan rimanevanu parti uguali cretini chì ùn avianu micca ottenutu u scherzu è i critichi chì pensavanu ch'elli l'anu inventata. Mentre a cumunità punk hà dimustratu a so vicinanza dopu à a morte di Joey Ramone di maghju, suspettu chì quellu chì hà vistu u mondu cum'è una mansa di capi pin pinzuti lobotomizati si senterebbe un pocu siparatu da qualsiasi faczione chì u celebrava. È cusì 1-2-3-4! fermanu i numeri i più soli chì a saparemu mai.

- D. Strauss

Articuli Chì Pudete Piace :