Principale Divertimentu Stop the Presses: Old, Tired 'The Front Page' Limps Back to Broadway

Stop the Presses: Old, Tired 'The Front Page' Limps Back to Broadway

Chì Filmu Per Vede?
 
John Goodman cun Christopher McDonald, Dylan Baker è Clarke Thorell.Juliet Cervantes



A Prima Pagina -Quella stanca, vechja farsa da1928 nantu à i ghjurnati parlanti, duri è di cigarroni, disgraziati macchiati d'inchiostru urlendu, Stop the presses, aghju una storia chì romperà sta cità spalancata! nanzu chì u ghjurnalismu stampatu fussi decimatu da Internet è (Diu ne guardi!) una pesta chjamata currettezza pulitica - hè di ritornu in Broadway per u so quintu rimpiazzamentu d'anca. Mi piacerebbe piaciutu quant'è a nova folla di ponti è tunelli di Jersey a notte chì l'aghju vista, ma so a scunfitta quandu a vecu. Grazie à a capacità di un Nathan Lane eccessivu di urlà ogni linea finu à u secondu balcone in una feat di putenza pulmonare chì duverebbe tene u so duttore in gola in affari per tutta a corsa, è ancu i sforzi di un micca cusì -u cast stellatu di stelle à latte ride da un script petrificatu, aghju riesciutu qualchì risata. Eccu tuttu. Osinnò, sta pruduzzione, diretta da Jack O'Brien à u ritmu di un derby di speedway, ùn hè altru cà ambiziosu stock estivu.

Scrittu da Ben Hecht è Charles MacArthur, chì eranu veterani ghjurnalisti di Chicago prima di passà à una nova carriera (è soldi veri) in Hollywood, questu cavallu di guerra di 88 anni hè sempre un pezzu rumorosu è inofensivo di pelusa esagerata chì hà circa charm è pertinenza oghje cum'è Uttene Garter di Gertie. I cunflitti trà i redattori di i citadini chì mughjanu è i ghjurnalisti scherzosi, scherzosi in cumpetizione per novi anguli nantu à a listessa storia in una cità cù troppu ghjurnali furniscenu l'azzione; una sala di stampa brutta, piena di fumu, maculata di nicotina in u palazzu di a corte penale à a vigilia di un impiccatu previstu per 7 ore di mattina, cù una vista chì supraneghja l'armatura di l'impiccante (maravigliosamente ricreata da u scenografu Douglas W. Schmidt, pienu di macchine da scrivere vintage è una batteria di telefoni cunnessi à e redazzione in tutta a cità), furnisce l'ambiu strettu. Micca assai pudete fà cun un impiccatu-avà sì aviamu a sedia elettrica in questu statu, eccu qualcosa chì si pò affundà i denti hè tipicu di u tipu di dialogu chì hà furnitu e risate in u 1928.

['The Front Page'] hè diretta è agita cù u tipu d'energia furzata chì face tuttu sente è sonu falsu cum'è un nickel di legnu.

Dopu chì u prigiuneru si lampi in a sala di stampa da un jailbreak sottu, u suspense si centra nantu à cume alluntanà tutti l'altri ghjurnalisti mentre chì a reportera di l'as muckraking Hildy Johnson (John Slattery) pò piattà u cundannatu scappatu in un desk roll-top abbastanza longu per telefunate in a so scoop è ghjunghje à u trenu à tempu per u so matrimoniu. Questu lascia assai tempu per urlà partite trà Hildy, chì prova à esce di l'affari di i ghjurnali per sempre è andà drittu in un affari rispettabile cum'è a publicità (una di e più grandi risate di a notte), è u so scrittore senza scrupuli, Walter Burns (Nathan Lane ), chì hà solu interessu à ottene una esclusiva di prima pagina, quantunque spietata. Lane ùn entre più chè guasgi duie ore di un ghjocu di quasi trè ore sò passate è u ritmu si ritrova, ma tuttu hè direttu è agitu cù u tipu d'energia furzata chì face chì tuttu si senti è soni falsu cum'è un nickel di legnu.

Questa farsa hà sbarcatu prima in Broadway in una produzzione guidata da George S. Kaufman, cun Osgood Perkins (u babbu di Tony) è Lee Tracy. Mantene a folla stanca di pruibizione in punti per 276 spettaculi. Trè anni dopu, hè ghjuntu à u screnu cù Pat O'Brien è Adolphe Menjou ma ùn hà mai pigliatu u focu finu à chì Howard Hawks l'hà rinuvatu per Rosalind Russell è Cary Grant in U so Girl Friday. In u 1974 Billy Wilder l'hà trascinatu fora di naftalina per unu di i so veiculi Jack Lemmon-Walter Matthau menu attraenti è riesciuti. E successive produzioni sceniche di New York includenu un successu rinvivimentu in u 1969 cù una performance sensazionale di Robert Ryan cum'è Burns è un cast di supportu guidatu da Helen Hayes, Dody Goodman è Peggy Cass. In u disordine di u palcuscenicu di a produzzione attuale, chì si svolge finu à ghjennaghju, pudete vede visi cunnisciuti cum'è Robert Morse, John Goodman è Jefferson Mays. Holland Taylor hè tutalmente sprecata cum'è futura suocera di Hildy, è cusì hè Sherie Rene Scott cum'è a sposa trashy, masticatrice di gomme di l'assassino di poliziotti chì si lancia da una finestra per sviate l'attenzione. Tuttu ciò ch'ella face hè di svià l'attenzione di u publicu da una stanza piena di presunti ghjurnalisti chì ùn parenu micca sapè cume scrive una frase cumpleta. Ci vole à cuntà chì u publicu si ne ridia di manera alzata ancu di u vechju granu u più stancu, allora chì sò eiu per lampà acqua di ghjacciu annantu à i so isterichi? Eppuru, insistu chì ancu se ùn cunniscu à nimu chì hà travagliatu cum'è ghjurnale di Chicago in l'anni 1920, hè difficiule di crede ch'elli eranu cusì disonesti, infantili è irresponsabili cum'è a squadra di i gooni raffigurata quì.

Evelyn Waugh, di tutte e persone, una volta descritta A Prima Pagina cum'è una storia appena intelligibile nantu à a vita di i ghjurnali induve l'omi neurotichi in camicie è ombretti si precipitanu da u telefunu à a macchina à nastro, insultendu si tradendu unu l'altru in un ambiente di squalore senza riscattu. A descrizzione si adatta sempre.

Articuli Chì Pudete Piace :