Quantu soldi hà fattu Star Wars a forza risvegliata
In ogni notte, si pò discendeu volu di scalini scricchiolanti chì cunducenu finu à u club scuru di a cantina di u Village Vanguard, chì i so muri in feltru verde è altri intrappulamenti decorativi sò rimasti invariati dapoi decennii, è si sentenu à tempu profondamente cunnessi à a cità è alluntanati cumpletamente da ella.
Hè statu chjamatu Camelot di e sale di jazz, u Carnegie Hall of Cool è u prototipu Village bohemian club, ma indipendentemente da l'analogie, Vanguard hè solu una di quelle istituzioni di New York sacrate - cum'è u Grand Central Oyster Bar o, per questa materia , Grand Central stessu - chì pare avè sempre esistitu.
Questa dumenica, u Vanguard, chì hè u club di jazz più anticu di a cità, compie 80 anni. Per celebrà quella occasione, u pianista Jason Moran presenta un una stringa di cuncerti di una settimana , currendu da u 10 à u 15 di marzu, chì attestanu a ricca storia di u club. Ci seranu esecuzioni di pianoforte in solitaria, letture di puesie, cumedia è una serata dedicata à a musica di Thelonious Monk, frà altre cose.
Ùn ci hè altru locu in a pianeta induve tanti grandi anu sunatu per tanti anni, è questu hè una di quelle dichjarazioni chì sembranu iperbole, ma ùn hè micca, hà dettu Loren Schoenberg, u direttore artisticu di u National Jazz Museum di Harlem. Hè veramente l'unica cita unquote locu santu lasciatu in u jazz-periodu.
TVanguard, i club di notte Zelig di New York, hà fattu testimoni di alcuni di i più grandi artisti di a storia di l'intrattenimentu americanu. Apertu in u 1935 da Max Gordon , immigratu è impresariu lituanu, hà operatu à l'origine in a tradizione di un cabaret viennese è di una casa di puesia, cù Maxwell Bodenheim è Joe Gould, discritta da Vanity Fair cum'è pueta alcolicu famosu boemianu.
Quandu si hè sviluppatu in una sorta di petri di sperimentazione, Vanguard hà presentatu un assortimentu variu di artisti folk è blues cum'è Lead Belly, Woody Guthrie è Richard Dyer-Bennett, presagendu l'ethos di Cafe Wha? è a fine amara da una generazione. Hà avutu ancu cumedianti cum'è Irwin Corey, Lenny Bruce è Woody Allen è hà principiatu a carriera di Judy Holliday è Harry Belafonte, frà parechji altri. (Ùn mi piace micca sempre u so ombelicu svelatu, u curmudgeonly Gordon hà scrittu di Mr. Belafonte in i so ricordi di u 1982, Campà à u Village Vanguard , ancu s'ellu hà appruvatu a so voce.)
In u 1957, u club hà cambiatu a so lista in una linea (principalmente) di jazz, cù John Coltrane, Miles Davis, Charles Mingus, Cecil Taylor è Bill Evans, ancu se ci sò stati eventi più antichi. Dick Alpert (alias Ram Daas) hà accoltu un sit-in psichedelicu in u 1965 in u quale parechji patroni si caccianu in u so propiu LSD, à u scantu di Gordon.
Era una sorta di casa, è simu tutti abbastanza familiari, hà dettu u sassofonistu tenore Sonny Rollins, chì hà registratu u primu album à longu andà, in diretta in u club. Ci era un tippu chì si chjamava Elton - mi ricordu di ellu, hà fattu i più grandi hamburger di u mondu.
Ancu se u club ùn serve più l'alimentariu è a cucina hè stata cunvertita in un ufficiu, ùn sò micca cambiatu assai in Vanguard, iA tenda rossa distinta spunta in u trotuaru cum'è un fanale di stabilità in un quartiere chì spessu si sente cum'è un palimpsestu di sè stessu.
L'avanguardiahàhè restatu à pocu pressu incorruptu da u cummerciu è ùn pare mai pander à a so clientela, forse perchè esiste fora di u riflussu è di a vita di u Villaghju, pusatu cum'è in un viale. (Ancu se e linee di turisti giapponesi è tedeschi ponu diventà schiaccianti.)
Una cosa chì hè bella hè chì, in tutti l'anni, anu avutu a saviezza di ùn imbulighjà cun ella, hà dettu u pianista Fred Hersch. Mi piace Vanguard per a so purezza.
U sgiò Hersch ghjoca à u club dapoi a fine di l'anni 70 è si esibirà in solitaria in a celebrazione di marzu. Altri interpreti includeranu i pueti Elizabeth Alexander è Yusef Komunyakaa; i cumedianti Marina Franklin è Keith Robinson; è u Quartet Charles Lloyd, in una rara apparizione di club, cù Mr. Moran, Reuben Rogers è Eric Harland.
Quelli chì ùn l'anu mai stati ponu aspittà non solu a so sensazione autentica ma ancu a so stanza distinta, in forma di cuneo-è a so acustica, chì i musicanti è l'ascoltatori in a cunniscenza dicenu chì ùn ponu esse superati. U clarinetista Anat Cohen, chì hà arregistratu un album in diretta culà, hà descrittu u sonu di a stanza cum'è eternu.
Avete una settimana per abituassi à u sonu, è ogni ghjornu si basa nantu à ciò chì avete fattu u primu ghjornu, chì aiuta veramente à sviluppà una canzone, hà dettu Ms. Cohen. E canzone piglianu a forma di a stanza, è u sonu di i strumenti - hè cusì naturale, face cresce a musica. Pudete lascià a musica diventà ciò chì vole esse.
Quandu Max Gordon hè mortu in u 1989, a so moglia, l'ochju d'ochji Lorraine Gordon , chì hà avà 92 anni, hà pigliatu a direzzione. Ella dirige u club cù a so figliola, Deborah, è u direttore anticu, Jed Eisenman, è pò esse truvata in ogni notte tenendu tribunale in u fondu di a stanza.
A linea hè in generale un riflessu di i gusti di a Sra Gordon, è sò larghi, cù prudutti di base cum'è Barry Harris, Bill Charlap è Kenny Barron è ancu artisti più avventurosi cum'è John Zorn, Craig Taborn è u trio The Bad Plus, chì hà avutu u so primu trattu discograficu fruttu di una esecuzione Vanguard-un ritu di passaghju per i musicanti di jazz di New York.
Malgradu a so impurtanza in u terrenu culturale di u Paese è di a cità in generale, u Vanguard, chì s'hè apertu per a prima volta in Carrughju in u 1934 ma si hè trasferitu in a Settima Avenuta l'annu dopu, induve hè sempre pusatu, ferma senza limiti. Ms. Gordon hà pruvatu à marcà l'internu, senza risultatu, sicondu a so figliola-chì significa una cosa: Arrivate quì mentre pudete sempre.
Hè a sala di jazz più magica di u mondu, hà dettu Gary Giddins, chì hà iniziatu à frequentà a Vanguard in u 1964, cù un ID falsu, è documentatu innumerevoli spettaculi quì cum'è criticu di jazz di lunga data per A Voce di u Paesu . Hè basicamente una sala di concerti cù bourbon, è chì puderia esse megliu ch'è questu?