Principale Stile Di Vita Adorazione di Eroi: Salvà u Privatu Ryan Hè un Capolavoru

Adorazione di Eroi: Salvà u Privatu Ryan Hè un Capolavoru

Chì Filmu Per Vede?
 

Salvà u soldatu Ryan hè un capulavoru. Cimenteghja a reputazione di Steven Spielberg cum'è unu di i cineasti seminali di l'epica. Conta una storia galante di onore è duvere è curagiu sottu à u focu. Vi mostra cose nantu à a guerra chì ùn sò mai state viste nantu à un schermu cinematograficu. Ti rende fieru di esse un Americanu senza assai falsi, sentimentali, patrioti chì sventulanu. È rinvivisce a mo fede in a grandezza potenziale di i film. È avà, avendu dettu abbastanza per alzà e sopracciglia, lascià cumincià a cuntruversa.

Alcune persone ùn vuleranu micca vede stu filmu putente è elettrizzante per via di a viulenza. (Queste sò e stesse persone chì anu piaciutu Pulp Fiction.) Beh, ùn possu mentì. Salvà u soldu Ryan hè viulente. A guerra hè viulente. Ma unu di i numerosi punti di forza di stu film fenomenale chì u separa da u solitu Bang, bang, site mortu! a robba hè u modu in cui ùn esamina micca solu a natura di a viulenza, ma ridefinisce tuttu u cuncettu. Fighjate e aggressioni più inumane è capite perchè eranu necessarie per l'autodifesa. U sgiò Spielberg va al di là di u generu di i filmi di guerra; vi porta a guerra stessa.

Salvà u Privatu Ryan ùn perde micca tempu nantu à l'esposizione. Si lascia cascà in unu di i scontri i più viulenti di a storia mundiale sin'à l'iniziu. Hè u 6 di ghjugnu di u 1944, u ghjornu cunnisciutu in infamia cum'è u ghjornu D, quandu l'Alliati sbarcanu nantu à a spiaggia in Normandia per affruntà i tanki tedeschi chì minacciavanu l'avvene di u mondu civilizatu. Più di 4000 Americani sò morti in a battaglia chì hà seguitu, è u sgiò Spielberg capta u rumu è a cunfusione, e lacrime è u terrore di i masci chì sò morti cum'è eroi prima di u so tempu, in una di e sequenze di cumbattimentu più strazianti mai girate. Sò immersi in testa in l'ochju di u macellu, induve a sopravvivenza era un miraculu. Site i Tedeschi, è site i G.I feriti è vomitanti, ancu chì e spiagge si riempenu di corpu è di sangue è chì i feriti sò saltati ghjustu da i bracci di i medichi di a Croce Rossa prima ch'elli sianu trascinati in modu sicuru. Sta sequenza devastante dura 30 minuti, è hè a meza ora più schiacciante è agunizante chì aghju mai passatu in un teatru. Ùn ci hè micca tentativu di cambià u sonu per fà e linee individuali di dialogu più faciule da sente. Per un omu, l'attori sò ronchi da a cacofonia chì li ingolle, è u spettatore si sente intrappulatu è disorientatu cum'è i suldati. L'invasione in Normandia hè stata ben documentata in l'epica The Longest Day, ma a tela di Mr. Spielberg hè nantu à una scala ancu più massiccia, cù una virtuosa splusione di orrore annientante chì lancia u publicu in u centru di l'azione cù una forza centripeta chì hè indescrivibile .

A storia chì seguita hè di circa ottu suldati curaghjosi ma battuti, guidati da Tom Hanks, chì sò urdinati di salvà un privatu (Matt Damon) chì manca in azzione daretu à e linee nemiche. Nuddu vole a missione, ma a catena di cumandu discende finu da u Gen. George Marshall, chì hè dispostu à risicà a vita di ottu omi per salvà un zitellu per alleviare a sofferenza di una famiglia in luttu in Iowa dopu l'altru trè figlioli sò morti in azzione. In un spettaculu di galvanizazione, Mr. Hanks deve ghjustificà u risicu per i so omi, impedisceli di disertà, è truvà decenza è responsabilità in l'infernu di a guerra. In u brillante sceneggiu di Robert Rodat, cunniscite ogni omu cum'è un membru di a vostra famiglia, è in u corsu di quasi trè ore, Mr. Spielberg prova chì nunda in guerra hè biancu è neru. L'Americani sò boni è cattivi, vigliacchi è nobili. Certi sò capaci di fà e stesse atrocità contr'à i tedeschi ceduti ch'elli luttanu per prevene. Soprattuttu, sò umani.

L'inseme attore hè di prima trinca. Tom Sizemore hè particularmente bè cum'è u duru sergente veteranu chì ghjoca da u libru di regule, è Edward Burns, cum'è u duru ribellu di Brooklyn chì ùn hà pietà di u nemicu, esce da u so solitu monotonu sordu per gravà un ritrattu di cinismu è rabbia. sottu stress chì hè sorprendentemente viscerale. E lealtà è i valori cambianu quandu site emozionalmente distrughjitu, è u cast face un travagliu cunvince di mustrà cunflittu interiore. In ultima analisi, i valori chì Mr. Spielberg esplora in questi omi sò l'etica di l'umanità.

Vi ne andate da certi filmi dicendu: Sò cumu anu fattu quessa. In Saving Private Ryan, e scene di battaglia sò cusì grafiche chì ùn pudete micca crede ciò chì vede. Ùn site mai cuscente di a presenza di a camera. Nunda ùn pare ripetutu o messu in scena. Sò simpliciamente cacciatu fora di u vostru postu. Luntanu da un film di guerra cunvenziunale gung-ho pienu di eroici machisti, ti face sempre sente i picculi mumenti di valore chì sò venuti inaspettatamente à l'omi chì anu combattutu in a Siconda Guerra Mundiale, senza perde a traccia di a so narrazione umana. Alcune persone si oppuneranu à a pattuglia di scratch di ottu tippi chì à volte sembranu spazzà a metà di l'armata tedesca cù una pruvista infinita di artiglieria, ma u filmu hè cusì bellu ritmatu da Mr. Spielberg è editatu freneticamente (da Michael Kahn) chì ùn avete mai avè u tempu di preoccupassi per l'uccasione artificiale di a trama. Per a forza bruta pura, supera u Campu di Battaglia, a Battaglia di u Bulge, Bataan è ancu U Ghjornu u Più Longu mentre vanu i grandi film di guerra.

Per u publicu più ghjovanu chì ùn anu mai intesu parlà di Omaha Beach o Bastogne o ancu Adolf Hitler, stu filmu hè una preziosa lezzione di storia. Per un publicu più maturu, hè un rinnovu di capiscitura per l'ultima guerra chì valia veramente a pena di luttà. L’aghju detta nanzu è a diceraghju torna. Salvà u soldatu Ryan hè un capulavoru. È perchè micca? Spielberg hà fattu unu di i più grandi filmi per i zitelli di tutti i tempi. Hà fattu unu di i più grandi filmi di orrore di tutti i tempi. Hà fattu u più grande film di l'olucaustu di tutti i tempi. Dopu à E.T. , Jaws and Schindler's List, hè solu logicu ch'ellu fessi avà unu di i più grandi film di guerra di tutti i tempi. È hè esattamente ciò chì hà fattu.

Sedgwick Arrive.

Induve hè Shakespeare?

Malgradu l'odore di l'incensu è di a musica sitar, a prova di Nicholas Hytner di spustà a Dodicesima Notte di Shakespeare in Oriente in a cuntruversa pruduzzione estiva in u Lincoln Center pare spessu più cum'è Jacques Offenbach chè Ravi Shankar. Hè un spettaculu spettaculu per l'ochju, se micca sempre per l'arechja. Illyria di u designer Bob Crowley hè custruitu nantu à i canali chì parenu più Venezia chè Kashmir. I tappeti persiani cù pavoni sò siparati da spassighjate di mosaici indiani, è in a piscina turchinu zaffiru puliti è attori brusgiati da a Palestra Reebok batte in giru, purtendu quantunque a legge permette. Quandu Orsino di Paul Rudd dice a famosa linea Se a musica sia l'alimentu di l'amore, sunate! fuma una pipa d'opiu in un stupore horizontale. Quandu a Viola di Helen Hunt entre, ella esce da un naufragiu, guadendu per stagni di nebbia di gossamer. Ié, ci hè u razzle in tuttu u locu, idee novi in ​​muvimentu è assai abbagliu per sviate l'attenzione, ma induve hè William Shakespeare?

Accogliu ogni versione revisionista di a Dodicesima Notte, cumprese Your Own Thing, u musicale rock chì includia ancu una scena trà Humphrey Bogart, Queen Elizabeth, u Diu di Michelangelo da a Cappella Sistina è John Wayne. Ma a messa in scena di sta cumedia a più romantica in una discoteca parerebbe in qualche modu menu bizzarra chè alcune di l'antichità in sta strana pruduzzione. L'amori intricciati di Viola è di u so fratellu gemellu Sebastian, u conte Orsino, Olivia, è i servitori assortiti è i burloni di a corte chì li cunfondenu ancu di più, sò sempre una gioia vertiginosa, matura per un frastornu, sia u marcatu Marrakech o u Maine. Ma hè un assortimentu stranu di cumpagnie di letti sbagliati chì facenu u romping quì.

A surpresa maiò hè Kyra Sedgwick, una stella di sinemà cù a bellezza, u tempu è u linguaghju di u corpu per fà di Olivia a dea verticale di i sogni. Helen Hunt, cù a so coda di cavallu di ghjuvanottu è a consegna senza assurdità, hè una curvatrice di genere chì spessu riduce u metru arcaicu à letture cuntempuranee chì piacenu à e persone chì odianu Shakespeare, ma ùn hà micca l'ombreggiatura vocale o a furmazione di scena per fà Viola memorable. Cù orecchini pendenti è lunghi riccioli cascati in u so spinu cum'è a criniera di un cavallu, Paul Rudd pare un chitarristu di roccia in pessima droga. Ani luce alluntanati da l'incantevule prufessore di scola gay chì hà ghjucatu in u filmu affettuosu di Mr. Hytner L'ughjettu di u mo affettu, li manca sempre a statura virile per fà di Orsino u centru d'attenzione. Brian Murray è Max Wright ghjocanu à i scemi cum'è un borraghju Laurel è Hardy, manghjendu da asportu cinese cù bacchette, mentre a so coorte in cumedia bassana, Skipp Sudduth, in mutandine è beanie, hè vestita cum'è Warren Beatty in Bulworth. Sempre una maraviglia, Philip Bosco hè un Malvolio scherzosu, chì face a transizione da un magu finanziariu severu à un scemu senza spirienza cù una attitudine strisciata è una fronte arrugata chì mi ricurdava di l'omu di vodka Smirnoff cun stinzia. Alcuni membri di u vastu cast anu sempre in cerca di i sottucapelli di i so roli, è d'altri, cum'è Rick Stearn cum'è u bellu Sebastian, ùn sò mancu appena in termini di parolla cù u Bard.

In a suntuosità impressiunante di u cuncepimentu di produzzione, ci hè assai da ammirà, ma quandu passate più tempu à cuntà è à cuntà u numeru di candele alzate è calate da u soffiu in una Dodicesima Notte stellata (aghju contatu 60), ci hè qualcosa di male in a notte stessa.

Articuli Chì Pudete Piace :