Principale Stile Di Vita 'Ernest' Tatuatu annantu à u Bum

'Ernest' Tatuatu annantu à u Bum

Chì Filmu Per Vede?
 

Qualunque sianu chì dicenu, hè pussibule chì Oscar Wilde l'hà dettu prima. Stranamente, ùn hà micca dettu assai in L'impurtanza di esse seriu, a so cumedia più pupulare è durabile, è assai di ciò ch'ellu hà dettu hè dispiacente chì manca da a nova versione di film lucente di Oliver Parker, u listessu scrittore-direttore chì hà messu un mantellu frescu di vernice nantu à Wilde's An Ideal Husband. Malgradu e numerose libertà ch'ellu piglia per adattà l'archu di stile di Wilde è u dialogu à un filmu per u cunsumu di massa, u cast deliziosu è assai apertura cinematografica (teatri à bordi dorati, caffè chic, musica jazz, a campagna verde inglese rigogliosa è ancu un salottu di tatuaggi!) cuspiranu per trasfurmà una classica cumedia di salone vittoriana in manere in un divertente romp. Purtroppu, paliscia sempre paragunatu à a famosa versione cinematografica di Anthony Asquith in u 1952.

I puristi insisteranu chì u filmu seccu, staggiu, eccentricu ma schjattosu di Mr. Asquith era u filmu definitivu. U spin di u sgiò Parker hè cusì impegnatu chì assume un tempu chirpy di soiu, più in cunfurmità cù e richieste di u publicu mudernu, ma perde assai u spiritu, l'attitudine è l'eleganza di a sutile maestria di Wilde di a lingua. È ùn importa micca quantu duru si provanu à sbattulà per esse vivaci è affascinanti, u novu cast ùn pò tene una candela à Michael Redgrave, Joan Greenwood, Dorothy Tutin, Michael Denison, Margaret Rutherford è in particulare l'aria titanica di Dame Edith Evans cum'è maddeningly excentric Lady Bracknell. Eppuru, lascemu quellu filmu di primura in u so locu di riposu, cunservatu in memoria è in i scaffali di i magazini video, è cuncentremu ci nantu à u remake di u 2002. Offre piaceri soi.

Dì chì? Malgradu i numerosi rinvivimenti di Broadway è ancu una versione musicale chjamata Ernest in Love, ùn vi n'arricurdate micca di cosa si tratta L'Importanza di Essere Seriu? Utter silliness, hè ciò chì. A fantastica trama - chì ancu in u 1895 hà datu un novu significatu à a parolla inventata - hè una farsa riguardu à dui celibatarii irresponsabili di Londra chì tramindui assumenu u nome Ernest per curà l'uggetti di i so affetti cunfusi. U scudieru campagnolu Jack Worthing (Colin Firth) cerca a manu di u gentile ma impulsivu Gwendolen (Frances O'Connor) è vene in cità per prupone, ma postu chì hè sempre stata attratta da a virilità di u nome Ernest, si lascia passà cum'è un fratellu minore fittiziu di u stessu nome. Intantu, u so arrogante, vanu, stravagante cad di un amicu, Algernon Moncrieff (Rupert Everett), ancu pusendu cum'è u fratellu di Jack Ernest, si dirige versu u paese per romancià u pupu di 18 anni di Jack Cecily (Reese Witherspoon, cun un brillanti è inalteratu Accentu britannicu chì ùn vacilla mai). Chjaramente hè impussibile per elli à esse in u stessu locu in u stessu tempu. Ùn ponu esse tramindui Ernest, ancu se e duie donne pensanu à tortu chì sò fidanzate cù u listessu omu. Un puntu culminante di u film accade quandu u volontariu Gwendolen è l'angelica Cecily mettenu in ballu e so magie feminine per mette i so omi à u taccu. Intantu, a delicata salsa di una trama s'addensisce à pudding quandu l'imperiosi Lady Bracknell, a mamma di Gwendolen è a zia d'Algernon, licenzia Jack cum'è un candidatu adattatu per a manu di a so figliola perchè era un fundatore abbandunatu da zitellu in un saccu à manu in a Stazione Victoria. Quandu tutti scendenu inaspettatamente nantu à u duminiu campagnolu di Jack, l'identità sbagliate sò rivelate, scandali scuppianu è u caos s'impone. U misteru di a nascita di Jack hè ancu risoltu, ma micca prima di Lady Bracknell di Judi Dench - precisa, intollerante è snob à a manera nata - hà un momentu preziosu d'ilarità regale quandu guarda u nasu è dichjara, Perde un genitore ... pò esse cunsideratu cum'è una disgrazia; perde tramindui pare una trascuranza. Hè bella, è Diu sà chì pò agisce, ma sente à Dame Edith Evans dì chì listessa linea in u filmu di u 1952 hè di sente di colpu l'impattu pienu di u saggiu è di a saviezza perfide di Oscar Wilde, è u pesu, ancu, di a classa vitturiana- cuscienza, circa 1895.

Ci sò splindenti turni d'Anna Massey cum'è a tutora marinata di Cecily Miss Prism, Edward Fox cum'è a longa suffrenza di Algernon, maistru pagatu sottumessu, è Tom Wilkinson cum'è u rettore lucale chì persegue timidamente a malincunia Miss Prism. Chì tributu à a so diversità è a so gamma. Curiosamente, u sgiò Wilkinson apparsu ancu cum'è u marchese bestiale, viulente, omofobu di Queensberry, chì era rispunsevule di a caduta è di a prigiò di Oscar Wilde per indecenza lorda, in u biopic eccellente Wilde. Avà hè quì chì ghjoca unu di i picculi caratteri sussidiarii timidi di Wilde cù un so amour fou.

Wilde averia pussutu gode di u travagliu di a camera nova è ancu di u duetu di jazz interpretatu da Mr. Firth è Mr. Everett (inutile per a trama è assolutamente anacronisticu), ma dubitu ch'ellu averia appruvatu u pocu aghjuntu induve a signora Gwendolen hà tatuatu Ernest nantu à u so bum.

Oscar Wilde hà destinatu a verità sopra l'illusioni. U caramelu di l'ochji in a versione di Oliver Parker pare favurisce u stile à a sincerità. U filmu hè una fragile frolicità, ma u veru tema apprezzatu da innumerevoli spettatori attraversu l'anni - l'importanza di esse seriu invece di ingannevuli in questioni di u core - brilla sempre à mezu à u frosting.

Pacino Lampa in U Sole di Mezzanotte

L'insonnia hè una cicculata viola scura nantu à u paisaghju neru di i thrill psicologichi, cù Al Pacino chì dà un spettaculu maestru ma inquietante cum'è detective chì scopre, mentre indaga nantu à l'assassinu salvaticu di una ragazza di 17 anni, chì hè più disturbatu ch'è u assassinu. Direttu da Christopher Nolan, chì u Memento pretensiosu è cumbugliu hè finitu annantu à uni pochi di 10 Migliori elenchi l'annu scorsu, Insomnia hè un remake più cunvinziunale di un film norvegese di u 1997 cù u stessu nome. Hè una grande migliuranza annantu à Memento, ma quandu si tratta di flicchi chì luttanu contr'à i so dimònii interi in a linea di u so duvere, ùn riesce mai à qualcosa cum'è a qualità di u film assai superiore di Sean Penn nant'à u listessu tema, The Pledge. Eppuru, ci hè questu da dì: Hè u infernu fora di u ciclone di i thrillers di Hollywood chì avemu avutu ottenutu ultimamente.

Pacino interpreta un famosu fliccu omicidiu di LA chì, accumpagnatu da u so cumpagnu più chjucu (Martin Donovan), ghjunghje in i rifiuti ghjelati di l'Alaska per risolve u brutale assassiniu di una zitella di u liceu lucale. U cunflittu nervosu trà i dui detettivi hè palpabile: pare chì u dipartimentu di l'internu di u LAPD sia in traccia di arruvinà u sgiò Pacino per avè piantatu prove in un casu precedente, è u sgiò Donovan hè in traccia di taglià un accordu per liberà si di tutti i carichi. Spintu da a culpabilità, a paura è u rancore, u sgiò Pacino hè ubligatu à passà per i moti di risolve un crimine mentre prova à capì cumu salvà a so propria carriera. Cù tuttu quellu stress nervosu in un locu induve ùn ci hè notte, ùn hè micca stupente ch'ellu ùn dormi micca sette ghjorni.

L'ironia di u destinu discende durante una cacciata à traversu una nebbia accecante, quandu ellu tira è uccide u so cumpagnu in ciò chì pò o ùn pò esse un accidente, poi piatta a pistola è finge d'avè pensatu di mira à u suspettatu di l'assassiniu. Nuddu u sfida, soprattuttu micca Hilary Swank cum'è u flussu novu d'Alaska chì l'idolizza. Per un'ora solida, pare una rutina indizii di casu-rutina, prove di rutina, dumande di rutina, suspettati di rutina-è un filmu di rutina. In fattu, a prima ora di Insomnia hè cusì lenta chì garantisce una cura sicura per u so propiu titulu.

Tandu u polsu accelera è u ritmu si riprende cù l'apparizione di Robin Williams, ghjucendu contr'à u tippu cum'è un eccentricu scrittore di rumanzi misteriosi chì attacca à u sgiò Pacino cù l'intelligenza maniacale di una di e so trame di pulp-fiction. Hè l’assassinu, è u sgiò Pacino a sà. Ma hè ancu u solu testimone di vede Al sparà u so cumpagnu. Avà hè un casu di dui assassini chì si perseguitanu, chì si sò ingannati è chì si facenu affari per sbarrazzassi - ma u sgiò Pacino hè quellu chì hà insonnia. U sole di mezzanotte u tene alzatu, è una parte di u fascinu per duie ore u feghja di disintegrassi. Bug-eyed è pastoso cum'è salsa, ùn hà mai parutu cusì sprecatu. Vogliu dì, ellu pare sempre sprecatu, ma in Insonnia pare un cadaveru chì aspetta una visione aperta. Benintesa, tocca à a flama intelligente di scopre a verità in un sparamentu à trè vie ardente chì sparisce tutti cù più di trè pagine di dialogu. Ùn hè micca stupente chì l'ultima linea di u sgiò Pacino prima di perde a cuscenza sia Just let me sleep. Ùn eru micca sicuru s’ellu vulia dì in un lettu o nantu à una lastra à a morgue, ma aghju identificatu cumpletamente.

L'insonnia ùn genera assai tensione. Hè rilassatu è chjachjaratu, cù tutti chì reagiscenu l'uni à l'altri in stretti, chì puniscenu i primi piani; hè troppu misuratu è ritenutu per u so propiu bè. U crimine hè sordu quant'è una cerniera arrugginita, è ùn ci hè micca suspense per truvà l'identità di l'assassinu. Scappendu di a viulenza in u film norvegese, u direttore Nolan tratta l'aspetti ripellenti di l'assassiniu stessu cun una discrezione guasgi staccata.

Almenu a storia ùn hè micca cuntata in daretu, cum'è in Memento. È l'atmosfera fridda forgiata da u ghjalatu travagliu di a càmera di Wally Pfister crea un umore sustinutu di malincunia turchina chì face chì i cunfronti di un fliccu dighjà instabile cù u so latu scuru sembrinu duppiu intimurenti. U miscast Hilary Swank pare cusì scunfortu è fora di locu in l'uniforme di una flicca cum'è in i vestiti di l'epica francese di L'Affaire du Collier. Era quellu Oscar per i Ragazzi Ùn Pienghje micca un sbagliu, o hà solu bisognu di un novu agente? Martin Donovan, cum'è u cumpagnu chì esce prestu in un saccu di corpu, è Maura Tierney, cum'è u simpaticu manager di a loggia induve sò allughjati i flicchi, sò sprecati. U Signore Williams hè veramente stranu -squinchy-facci è querulous cum'è un grande troll peloso-ma hè affascinante di fighjà u ghjucà un psico villainous, sviluppendu un rolu drittu drittu senza una traccia di shtick. Hè statu un bufone tantu tempu chì avia dimenticatu ch'ellu puderia agisce.

L'insonnia ùn hè micca u mo tipu d'arsenicu, ma hè cusì bè fattu è enigmaticu chì mi hè piaciutu quantunque. Credu chì puderete chjamà questu una rivista mista (è mista) cum'è u filmu stessu.

Articuli Chì Pudete Piace :