Ancu se u direttore generale di l'Opera Metropolitana Peter Gelb riceve un flak maiò per i so passi falsi micca esattamente rari (è cusì duverebbe: hè probabilmente u travagliu più putente in musica classica in l'emisferu occidentale), merita ancu un creditu per tale prodezze generalmente trascurate cum'è a creazione di Donizetti Figlia di u Regimentu cum'è un piacè sicuru di u publicu.
A rinascita a più recente (aperta u 7 di ferraghju) prova torna una volta u successu di a formula chì hà riesciutu dapoi chì a pezza hè vultata in u ripertoriu 11 stagioni fà: casting intelligente, forti valori musicali è sopratuttu u scherzu, messa in scena pocu surrealistica di Laurent Pelly. (A rinascita di quist'annu hè stata cuntrullata da Christian Räth.)
Abbonatevi à a Newsletter di Arti di l'Osservatore
Penserete chì l'opera, un rom-com accattivante nantu à una zitella orfana allevata da un regimentu, ghjucassi da sola, ma ùn hè micca sempre cusì. Dui di e più grandi bombe à u Met in i 1990 sò stati tentativi disastrosi di rinvivisce Zitella cum'è veiculu stella per A-listers Kathleen Battle ( cacciatu ) è Luciano Pavarotti (à stu puntu, mancendu u C's altu necessariu).
Stu tipu di cantadore d'opera famosu ùn esiste più guasi, ciò chì significa chì in questu casu almenu u Met hè assai currettamente ricusatu nantu à i boni talenti à l'antica.
Soprano Pretty Yende crea un deliziosu cuntrastu trà u duru tufone di Marie è a ragazza di coloratura girly ch'ella hè dentru, pisendu intornu emettendu trilli vintage, scale è staccati delicati cum'è puntu di mente .
Hè difficiule di arricurdassi l'ultima volta chì aghju vistu un esecutore cusì perfettamente gioiosu d'esse in scena cum'è Javier Camarena, chì interpreta u fidanzatu fidanzatu di Marie Tonio. U so Pour mon âme aria - quellu cù i celebri nove alti C - hè andatu cusì affascinatu cù u publicu chì dopu à più di minutu d'applausi l'hà incuraghjitu. È a seconda volta sunava ancu più brillanti è esuberante chè a prima.