Principale Filmi Ethan Hawke cum'è Chet Baker in 'Born to Be Blue' Misses the Beat

Ethan Hawke cum'è Chet Baker in 'Born to Be Blue' Misses the Beat

Chì Filmu Per Vede?
 
Ethan Hawke cum'è Chet Baker in Natu per esse turchinu .Foto: Caitlin Cronenberg / IFC



A tristezza, sordida autodistruzione di u trumbettista iconicu di a Costa Ovest è di u cantadore di jazz à voce sussurru Chet Baker hè affruntata torna in u biopic disordinatu è inarticulatu Natu per esse turchinu. U filmu travaglia solu intermittentemente, grazia à a musica simulata (nimu di ella interpretata da Chet Baker ellu stessu o presa da i so registrazioni classichi), u scripte sciattu di viaghju in u tempu è u stilu di forma libera di u scrittore-regista canadianu Robert Budreau, è l'inattitudine murmurante di Ethan Hawke chì face impussibile di capisce a metà di ciò ch'ellu dice in una scena data. L'ubbiettivu hè di dà à u filmu u listessu tempu d'impruvisazione cum'è un riff di jazz, ma hè pianu è fora di sintonia. Predicu chì l'audienza (ancu i hardcore jazz buffs) perderà u ritmu prima di u primu coru solu.


NATU PER ESSERE BLU ★★
( 2/4 stelle )

Scritta è diretta da: Robert Budreau
Protagonisti: Ethan Hawke, Carmen Ejogo è Callum Keith Rennie
Durata: 97 min.


A differenza di u grande filmu di Clint Eastwood Acellu, à propositu di Charlie Parker, questu scappa di ogni tentativu lineale di cuntà a storia vera (quantunque familiare) di un altru musicante chì lotta per bilancià una carriera legendaria cun una dipendenza da l'eroina dedicata è un tentativu disperatu di batte a morte cun un ritornu; Natu per esse turchinu hè ciò chì chjamu un documentariu fittiziu. Salta intornu cum'è una mosca cù i singuli, cuminciendu in u 1954 quandu u principe di u cool era u novu amatu di u bebop, facendu un famosu debuttu nantu à u palcuscenicu Birdland cun Dizzy Gillespie è Miles Davis, dopu in spirale in i 1960, quandu avia digià hà persu u so sguardu è a so reputazione cum'è James Dean di u jazz è hè statu lavatu dopu à anni di abusu di eroina, dopu lampatu in daretu à u pavimentu imbruttatu di una cellula taliana induve, alta cum'è un pallone à eliu, una tarantula si striscia in a manu. In a vita vera, u pruduttore Dino de Laurentiis li hà veramente offertu a pussibilità di ghjucà si in un filmu di a so vita chì ùn hè mai statu fattu. In stu filmu, hè in pienu filmu dopu à anni in prigiò, perseguitu da u so ufficiale di libertà cundiziunale, quandu dui traficanti di droghe l'anu battutu senza sensu, distrughjendu e so labbre è caccendusi i denti. U minutu dopu cerca una redenzione per mezu di metadone è cerca un modu per rinvivisce a so carriera cù falsi denti. Per fà piacè à l'autorità è cunvince u so manager chì pò guadagnà a so vita è evità un altru pezzu in prigiò, accetta ancu un cuncertu cù una banda di mariachi ingannevuli, sunendu a tromba in un sombrero. Ghjoca torna à Birdland, in un ritornu famosu, ma ùn hè chè questione di tempu prima di riscaldà torna u vechju ipodermicu - un mudellu tristu in a so vita u filmu ripete monotunu. Ethan Hawke move e so dite cunvincente è a tromba di a banda sonora attuale di Kevin Turcotte hè eccitante, ma a stella hè troppu sfacciata è sprecata per sembrà bellu cum'è u zitellu di a splutazione di l'Oklahoma chì era nantu à i so glamour copertine di i primi dischi discografici, è si va fisicamente in discesa da quì. Culpisce in terra devastatu è senza denti.

Carmen Ejogo si mette megliu cum'è l'attrice fittizia fictitiva chjamata Jane chì prova à riabilitallu è perseguisce a so propria carriera à u listessu tempu. Un cumpostu di e numerose mogli, amanti è stanotti di una notte in a vita tempestosa di Baker, furnisce i cuntrasti emozionali chì altrimente mancanu u film, ma era assai megliu cum'è Coretta Scott King in Selma. Ella alza u so angulu di u schermu, ma cù un co-stella cum'è Ethan Hawke chì insegna una classa maestru in incoerenza, quantu hè dura? U filmu finisce male per tutti quelli chì participanu ma si svanisce à u neru prima di a strana morte di Chet Baker in Amsterdam in u 1988 quandu hè cascatu misteriosamente da una finestra. Quandu l'aghju intervistatu per un prufilu sindicatu internaziunale per prumove l'acclamatu documentariu di Bruce Weber Andemu perde, a so labbra era tantu luntana ch'ellu ùn pudia più ghjucà a tromba, eppuru era sempre ostinatu à difende l'eroina cum'è una droga inofensiva se usata currettamente.

Era un relittu di trenu, ma avia un stile musicale chì era onestu è unicu, è i segmenti musicali, disposti è diretti da u pianista di jazz jazz David Braid, si avvicinanu à u livellu di autenticità sofisticata chì purtroppu manca in u restu di u film. Ethan Hawke canta dinò dui standard di u Great American Songbook. In My Funny Valentine, s'assumiglia ancu à a sensualità vocale senza fiatu di Chet Baker, ancu s'ellu ùn vene micca in ogni locu cusì vicinu à u sonu inquietante è memorabile di Baker cum'è Matt Damon cantendu a stessa canzone in U Talentu Mr. Ripley. Passendu da u culore à u neru è u biancu granulatu, stu filmu ùn hè micca senza i so mumenti d'interessu visuale, ma per un studiu più cumpletu di a vita è di a carriera di Baker, leghje u libru di James Gavin Deep in a Dream , o megliu, arricchiti cù u veru affare è un bichjeru di vinu è stà à sente ciò chì era prima.

Articuli Chì Pudete Piace :