Principale Divertimentu À u Met, 'Rusalka' Serve l'Irrealità Fishy

À u Met, 'Rusalka' Serve l'Irrealità Fishy

Chì Filmu Per Vede?
 
Jezibaba (Jamie Barton) lancia un incantesimu à Rusalka (Kristine Opolais).Ken Howard / Metropolitan Opera.



Ancu sì l'opera di Dvorak Sirena vanta una musica lussuosamente romantica è una storia intrigante basata annantu à u mitu, ùn hè micca apparsu in l'Opera Metropolitana per quasi 90 anni dopu a so premiere in u 1901. Sfurtunatamente, dopu a nova pruduzzione spaventosa di ghjovi sera di sta pezza, pò passà 90 anni prima di vultà à u Met.

Sirena ùn hè micca u pezzu più faciule da mette. U caratteru principale hè deliberatamente presentatu in una manera vaga è perplessa: Rusalka ùn hè mancu un nome propiu, ma piuttostu un termine genericu chì significa spiritu d'acqua o sirena. È, cum'è u tìtulu suggerisce, l'opera hè una versione di u conte di fata di a Sirenetta annantu à una criatura soprannaturale chì brama l'amore umanu. Hè una trama fina in incidente, soprattuttu per un'opera chì corre ben più di trè ore.

À u capu di u cast di sta produzzione ci hè Kristine Opolais, chì a so soprana fresca è luminosa hà mostratu in l'ultime stagioni segni alarmanti di calata. À u spettaculu di u ghjovi sera, paria microgestionà a so voce, sacrificendu u vulume è u culore per un tonu cunsistenti se granulatu. Ancu cusì, ella si stanca rapidamente, cantendu l'ultimu attu sottu à u pitch.

Opolais hà fattu a fama in u 2010 in una pruduzzione di st'opera in Monaco chì hà sfruttatu a so prodigiosa capacità d'attuazione. In quella messa in scena da Martin Kusej, a ninfa d'acqua era una zitella umana tenuta in cattività in u sotterraniu di una casa suburbana, induve hè stata batta è stuprata da u so babbu ebriu. Ancu se quella produzzione era assai estrema, scomodu di fighjà ancu in DVD, hà fattu riprisentà un tentativu di trattà temi inquietanti sottostanti a fiaba, l'isolamentu è l'amore ossessivu.

À u Met, a direttrice Mary Zimmerman sembra ùn avè alcuna comprensione di questi elementi più scuri, o anzi alcuna nuzione di ciò chì si tratta di l'opera ancu à u livellu di a superficia. A strega elementare Jezibaba effettua a trasfurmazione di Rusalka da ninfa à umana cù l'aiutu di creature mezz'animali simpatiche chì anu suggeritu un mashup fastidiosu di Beatrix Potter è L'isula di u duttore Moreau . A scena finale stupendamente spaventosa, in cui u basgiu di Rusalka uccide u so amante, hè abbassata di sentimentalismu quandu u spiritu di i morti di l'acqua si sbuchja nantu à u cadaveru è malinconicamente si abbandona u so cappucciu prima di lampassi in a notte.

Questu hè u quartu tentativu di Zimmerman di dirige un'opera à u Met in l'ultimi deci anni, è a cunclusione hè ineludibile: ùn hà micca una idea di ciò ch'ella face. Mancu, apparentemente, u cunduttori Mark Elder, chì a so dirigenza pisante hà lasciatu u partitura eterea di Dvorak chì sona turgente è opaca.

Luttendu curaghjosamente contr'à e probabilità eranu u tenore Brandon Jovanovich cum'è Principe è u bassu baritonu Eric Owens cum'è babbu di Rusalka, u Vodnik. Jovanovich cantava putente quantunque cù pocu luccichju in a voce, è Owens hà purtatu un legatu riccu à u so lamentu di u secondu attu, ancu se l'apparente mancanza di direzzione da Zimmerman l'abbandunò parendu chì qualcunu avia dipintu u rè Enricu VIII luminosu chartreuse cum'è una burla.

Pruvvidendu un mumentu di benvenuta se un campu involuntariu era a soprana Katarina Dalayman, chì si ne andava à traversu a musica di a Principessa Straniera mentre girava in una balla scarlatta Latrice Royale puderia truvà sopra.

Ciò chì rende stu spettaculu sopportabile, s'ellu ùn hè micca indispensabile, hè a presenza di a magnifica mezzosoprana Jamie Barton cum'è Jezibaba. Hè difficiule à truvà aggettivi abbastanza superlativi per discrive a so voce: tamanta è suntuosa, ma cù tante pussibilità di culore chì u cantante pò friddà u sangue cù solu un luccichju d'acciaiu à u tonu. Ancu s'ellu ùn m'interessa micca di u scherzu di piglià u caratteru chì Zimmerman li hà impostu, eru stupitu di quantu appassiunatamente Barton s'hè lanciata in u spettaculu. Sbalzandosi, sollevandosi e contorcendosi senza interruzioni, sembrava di poter esplodere ogni mumentu per pura malevolenza.

Sì tutti implicati in questu Sirena eranu in opera à u livellu di Barton, u Met averia u so più grande successu di u decenniu. Cumu hè, a cumpagnia puderia esse megliu cundensendu l'opera in un attu di una sola ora chjamatu Salute, Jezibaba!

Articuli Chì Pudete Piace :